Formular solicitare EVALUARE pacienti SARS-CoV-2 pozitivi

Acestă platformă este destinată utilizării exclusive de către profesioniștii din domeniul sănătății

În atenția medicilor de familie,

  • având în vedere creșterea masivă a numărului de pacienți SARS-CoV-2 pozitivi din județul Mureș, ceea ce a condus la creșterea adresabilității și suprasolicitarea activității medicilor de familie, a Serviciului de Ambulanță Mureș, a unităților de primiri urgențe/CPU/camerelor de gardă, precum și criza locurilor de spitalizare continuă a spitalelor din județul Mureș care tratează pacienți COVID-19;
  • pentru scăderea presiunii asupra Serviciului 112 și pentru creșterea capacității de evaluare și/sau internare a pacienților COVID-19 în județul Mureș;
  • respectând prevederile ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
  • având în vedere prevederile OMS nr. 1513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum și de către serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și de către medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, modificat și completat prin OMS 1918/2020;
  • având în vedere metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborată de către Institutul Național de Sănătate Publică București (INSP), actualizată în data de 23.10.2020;
  • având în vedere autorizarea comercializării și utilizării implicite a unor teste antigenice rapide în România, înalt sugestive pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV2, precum și autorizarea acestora ca teste de screening rapid în unitățile de primiri urgențe dar fără a putea servi ca diagnostic de certitudine conform definiției de caz în lipsa unei confirmări PCR,

Vă rugăm să prioritizați cazurile care au nevoie de evaluare în spital, după cum urmează:

    • COD VERDE – pacient asimptomatic – nu necesită momentan evaluare în spital
    • COD GALBEN – pacient oligo-simptomatic – necesita evaluare PROGRAMABILĂ în spital
    • COD ROȘU – pacient simptomatic – necesită evaluare și transport DE URGENȚĂ în spital

 

Pentru pacienții clasificați COD VERDE vă rugăm să continuați monitorizarea obișnuită, iar dacă evoluția pacientului nu este favorabilă pacientul se poate reclasifica cod galben sau cod roșu.

Pentru pacienții clasificați COD ROȘU vă rugăm să apelați de urgență (Dvs sau pacientul/aparținătorii 112).

Pentru pacienții COD GALBEN vă rugăm să apelați la serviciul de programări pentru evaluare care este pus la dispoziția Dvs de către DSP Mureș, prin completarea prezentului formular online.

IMPORTANT! Având în vedere numărul extrem de mare de pacienți pozitivi din Târgu-Mureș și localitățile limitrofe vă rugăm să explicați pacienților procedura de evaluare de mai sus, cu rugămintea de a accepta deplasarea la oricare centru de evaluare disponibil din județ. Eventualele refuzuri ale pacienților vor întârzia organizarea evaluării, atât pentru ei cât și pentru pacienții de pe lista de așteptare! Resursele SAJ și ISU sunt depășite și e nevoie de înțelegere și colaborare atât din partea pacienților, cât și din partea personalului medical. De asemenea vă rugăm să anunțați pacienții ca în momentul preluării de către SAJ/ISU să dețină actul de identitate.

Completati acest formular doar daca sunteti medicul de familie al pacientului pentru care faceti solicitarea.